Comunicat de presa

« Back

Vot favorabil în plenul Senatului pe noul pachet de legi în domeniul achizițiilor publice

Noul pachet legislativ (achizițiile clasice, remediile și căile de atac, sectoriale, concesiunile de servicii și lucrări) care transpune noile directive europene și care va reglementa domeniul achizițiilor publice la nivel național a primit astăzi, 9 februarie 2016, vot favorabil în plenul Senatului (prima cameră sesizată). Cele patru proiecte de lege au fost analizate în cadrul comisiilor de specialitate ale forului legislativ, având raport favorabil cu amendamente din partea Comisiei economice, industrii și servicii a Senatului.

„Salut adoptarea acestui pachet, de către Senatul României și doresc să subliniez că senatorii au apreciat public conținutul celor patru legi pentru domeniul achizițiilor publice, ceea ce confirmă efortul susținut pe care Agenția, împreună cu partenerii din mediul public și privat, l-au depus pentru finalizarea acestor acte normative", a declarat, în urma votului, Bogdan Pușcaș, președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

În perioada următoare pachetul legislativ pe achiziții publice va fi dezbătut la nivelul Camerei Deputaților (camera decizională) iar ulterior va fi promulgat de Președinte și publicat în Monitorul Oficial al României, partea I.

Reamintim că cele patru proiecte de lege în materie de achiziții publice au fost aprobate în ședința de Guvern din 27 octombrie 2015, iar ulterior au fost transmise către Parlament în vederea dezbaterii și adoptării acestora în procedură de urgență.

Menționăm că toate cele patru acte normative au făcut obiectul unui amplu proces de consultări publice desfășurat de Ministerul Finanțelor Publicie, prin ANAP, atât cu instituțiile publice cât și cu reprezentanții  mediului de afaceri, societății civile, asociațiilor profesionale, camerelor de comerț.

Precizăm faptul că România, în calitate de stat membru, are obligația să transpună în legislația națională cele patru directive europene privind achizițiile publice până la data de 18 aprilie 2016.

Biroul de Presă

9 februarie 2016